Când părinţii etichetează, fac comparaţii şi nu îi lasă pe copii să negocieze între ei, apar rivalităţi care îi pot învrăjbi pe viaţă.
Sursele rivalităţii dintre fraţi sunt cel mai adesea părinţii. Dacă ei nu se înţeleg, nici copiii nu se vor împăca bine. „Atunci când în relaţia de cuplu există constrângeri, copiii vor deveni produsul lor. Pe de altă parte, dacă fraţii cresc într-un climat de iubire şi afecţiune, le va fi mult mai uşor să se susţină între ei", spune psihologul Matei Georgescu, conferenţiar la Facultatea de Psihologie „Spiru Haret" din Bucureşti.
Nu luaţi rolul judecătorului
Conflictele cele mai puternice apar în familiile cu doi copii care se nasc la diferenţe mai mari de cinci ani. În casele în care cresc mai mult de 3-5 copii, concurenţa se estompează. Pentru a porni cu dreptul în educaţia copiilor, părinţii ar trebuie să se străduiască să rămână echidistanţi şi să nu ia partea unuia sau altuia dintre copii. „Când copiii sunt mici, părinţii să nu ia rolul judecătorului, ci să îi lase să îşi rezolve singuri problemele şi să negocieze. De cele mai multe ori ambii copii au dreptate dintr-o perspectivă personală şi părintelui îi este dificil să rămână obiectiv", susţine psihologul Gyorgy Gaspar de la Centrul de Educaţie Emoţională din Bucureşti. Mai târziu, atitudinea corectă este ca fiecare să fie încurajat în funcţie de personalitatea şi calităţile pe care le are.
Cel fragil, mai protejat
Greşelile în educaţie pornesc adesea de la idealurile pe care părinţii le proiectează asupra copiilor. „Dacă sunt crescuţi cu ideea că unul este «frumosul», celălalt «deşteptul», copiii îşi vor asuma rolurile, le vor reproduce şi vor acţiona în consecinţă. Contează foarte mult cum este semnificat la naştere copilul în imaginarul părintelui", spune psihologul Matei Georgescu.
Dificultăţi mai apar şi atunci când unul dintre copii are probleme de sănătate, iar tendinţa părinţilor este să îl protejeze excesiv. „Acesta a fost cazul meu", spune Mihai Cristache, tatăl a doi băieţi acum în vârstă de 35, respectiv 42 de ani. Deşi i-a iubit pe amândoi la fel, recunoaşte că a făcut diferenţe între copii. „Cel mic s-a născut prematur, a fost mai fragil şi ne-am concentrat atenţia asupra lui. Între timp, bunica l-a luat sub aripa sa protectoare pe cel mare şi la un moment dat n-am mai putut să îl dirijez", spune Mihai Cristache, dezamăgit că cei doi băieţi ai săi sunt distanţi unul cu celălalt.
Copii care preiau rolul părintelui absent
Neînţelegeri se ivesc şi atunci când copiii cresc cu un singur părinte. „Doar cu mama sau doar cu tatăl. Unul dintre ei va prelua rolul părintelui absent", spune psihologul Matei Georgescu.
Georgiana (30 de ani), mezina din familia Grigore, a trecut printr-o astfel de situaţie, fiind sub autoritatea surorii mai mari, Rodica, în grija căreia rămânea cât mama lor lucra în schimbul de noapte. „Diferenţele între noi au început de când eram mititele şi erau create de maică-mea, care ne-a crescut singură. Eu eram «aia mai mică şi mai rea», sor-mea era «aia mai bună şi mai cuminte». Comparaţiile dintre noi au continuat la şcoală, pentru că avea obiceiul să mă înscrie şi pe mine tot acolo unde o ducea pe ea", povesteşte Georgiana.
În adolescenţă, a început să facă totul pe dos. „Sor-mea stătea în casă, eu ieşeam în oraş, sor-mea asculta Depeche Mode, eu ascultam rock. La maturitate, bineînţeles că am luat-o pe căi diferite: ea a mers pe modelul femeii de casă, căsătorită, cu doi copii, eu m-am axat pe carieră şi tot n-am reuşit să ajung pe mult râvnita poziţie întâi", zice Georgiana, care a început să se înţeleagă bine cu sora ei abia când a plecat din oraşul natal. „Ni se face dor una de cealaltă, dar după două-trei zile de stat împreună sor-mea tot mai simte nevoia să facă pe autoritara", povesteşte Georgiana.
Competiţia îi poate face să urce pe scara valorilor
Conflictele „mocnite" dintre fraţi izbucnesc şi atunci când apar situaţii tragice, cum ar fi moartea unuia dintre părinţi. Nicoleta Vişan (38 de ani) face parte dintr-o familie cu cinci copii şi spune că nu a avut conflicte majore cu fraţii până în momentul în care şi-au pierdut ambii părinţi. „După ce au murit mama şi tata, toată lumea mă lua drept responsabilul familiei şi venea să mă întrebe pe mine diverse lucruri. Au apărut discuţii, aşa că mi-am lăsat fraţii şi surorile să se lovească de nişte situaţii. Acum, lucrurile s-au aşezat, a luat-o fiecare pe drumul lui", spune Nicoleta. Din punctul său de vedere, cele mai multe conflicte apar din orgoliu, ambiţie şi lipsă de comunicare.
„Când fiecare crede că are dreptate, când fiecare are propriul lui punct de vedere şi uită să îl comunice, când unele situaţii sunt amplificate, şi nu aplanate", rezumă ea. Specialiştii în psihoterapie spun că rivalitatea nu trebuie să aibă neapărat o conotaţie negativă. „Competiţia îi poate face pe copii să urce pe scara dezvoltării. Dacă există afecţiune în familie, copiii se vor ajuta şi se vor iubi, chiar dacă se vor întrece. Dacă relaţia cu părinţii e una mai nevrotică, direcţia s-ar putea să fie înclinată spre conflict", sugerează psihoterapeutul Augustin Cambosie, de la Federaţia Română de Psihoterapie.
sursa articol:
romanialibera.ro
autor: Mihaela Naftanaila
